Iov 31
- 1. Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.
- 2. Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
- 3. Pieirea nu-i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
- 4. N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?
- 5. Dacă am umblat cu minciuna, de mi-a alergat piciorul după înşelăciune:
- 6. să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană şi-mi va vedea neprihănirea!
- 7. De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă, de mi-a urmat inima ochii, de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
- 8. atunci eu să semăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie dezrădăcinate!
- 9. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pândit la uşa aproapelui meu,
- 10. atunci nevasta mea să macine pentru altul şi s-o necinstească alţii!
- 11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,
- 12. un foc care mistuie până la nimicire şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.
- 13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine,
- 14. ce aş putea să fac, când Se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde când pedepseşte El?
- 15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei?
- 16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
- 17. dacă mi-am mâncat singur pâinea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,
- 18. eu, care din tinereţe l-am crescut ca un tată, eu, care de la naştere am sprijinit pe văduvă;
- 19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine, pe cel lipsit neavând învelitoare,
- 20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat, fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
- 21. dacă am ridicat mâna împotriva orfanului, pentru că mă simţeam sprijinit de judecători;
- 22. atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărâme!
- 23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.
- 24. Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: "Tu eşti nădejdea mea;"
- 25. dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem;
- 26. dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,
- 27. şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură:
- 28. şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!
- 29. Dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,
- 30. eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască, să-i ceară moartea cu blestem;
- 31. dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: "Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?"
- 32. Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;
- 33. dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii şi mi-am închis nelegiuirile în sân,
- 34. pentru că mă temeam de mulţime, pentru că mă temeam de dispreţul familiilor, ţinându-mă deoparte şi necutezând să-mi trec pragul…
- 35. Oh! de aş găsi pe cineva să m-asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?
- 36. Ca să-i port scrisoarea pe umăr, s-o leg de fruntea mea ca o cunună;
- 37. să-i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.
- 38. Dacă pământul meu strigă împotriva mea şi dacă brazdele lui varsă lacrimi;
- 39. dacă i-am mâncat roada fără s-o fi plătit şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni:
- 40. atunci să crească spini din el în loc de grâu, şi neghină în loc de orz!" Sfârşitul cuvintelor lui Iov.