Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul:

1

Obadia 1

1 Prorocia lui Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: - Noi am auzit o veste din partea Domnului, şi un sol a fost trimis cu ea printre neamuri, zicând: "Sculaţi-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!" - 1 Vedenia lui Avdie. Asa zice Domnul Dumnezeu despre Edom: Auzit-am o veste de la Domnul si un sol a fost trimis catre popoare: Veniti, sa ne sculam cu razboi impotriva lui!
2 "Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit. 2 Iata ca mic te-am facut printre neamuri si neluat in seama foarte!
3 Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: "Cine mă va arunca la pământ?" 3 Semetia inimii tale te-a inselat! El, care are salas in vagaunile stancilor si odihna pe varfuri, zice in inima sa: "Cine ma va cobori pe pamant?"
4 Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul. 4 "Daca te vei inalta ca vulturul si-ti vei face cuibul tau printre stele, si de acolo te voi da jos", zice Domnul.
5 Dacă ar fi intrat la tine nişte hoţi sau nişte tâlhari de noapte - cum eşti de pustiit! - ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit nişte culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă? 5 Daca furii ar fi venit la tine, sau jefuitorii in vreme de noapte, n-ar fura ei decat atat cit le este de ajuns? Sau daca culegatorii ar fi venit la tine, n-ar fi lasat pe urma ciorchini de poama?
6 Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s-au descoperit comorile! 6 Cum a fost scotocit Isav si cercetate cu de-amanuntul ascunzisurile lui!
7 Toţi cei uniţi cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ţi-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă! 7 Ei te-au alungat pana la hotare, si-au batut joc de tine toti cei uniti cu tine! Ei te-au inselat, bunii tai prieteni! Cei care mancau painea ta iti intind curse pasilor tai si tu n-ai bagat de seama.
8 Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom şi priceperea din muntele lui Esau? 8 Oare in ziua aceea, zice Domnul, nu voi pierde pe inteleptii Edomului si priceperea din muntele lui Isav?
9 Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel. 9 Se vor inspaimanta vitejii tai, Temane, ca toti din muntele lui Isav sa piara.
10 Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna. 10 Din pricina macelului si a silniciei fratelui tau Iacov, vei fi acoperit de rusine si vei pieri de-a pururi!
11 Căci în ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei! 11 In vremea cand tu erai de fata, cei straini se faceau stapani pe avutia lui si cei de alta lege veneau in portile lui si asupra Ierusalimului au aruncat sorti, si tu erai ca unul dintre aceia!
12 Nu trebuia să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda, în ziua pieirii lor, şi nu trebuia să vorbeşti cu semeţie, în ziua strâmtorării! 12 Nu te uita la ziua fratelui tau, a prapadului venit peste el! Nu te veseli de fiii lui Iuda in ziua pieirii lor! Nu grai trufas in vremea aceea de stramtorare!
13 Nici nu trebuia să intri pe porţile poporului Meu, în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui, în ziua prăpădului lui, şi nu trebuia să pui mâna pe bogăţiile lui, în ziua prăpădului lui! 13 Nu intra pe poarta poporului Meu in ziua zbuciumarii lui si nici nu te uita la nenorocirea lui in ziua cand se prapadeste! Nu intinde mana ta catre averea lui in ziua pieirii lui ;
14 Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuia să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului! 14 Nu sta la raspantii ca sa dobori pe cei fugari ai lui si nu fi silnic cu cei ramasi in ziua cea de stramtorare!
15 Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău. 15 Ca aproape este ziua Domnului pentru toate neamurile! Cum ai facut asa ti se va face; fapta se va intoarce asupra ta.
16 Căci, după cum aţi băut paharul mâniei, voi cei de pe muntele Meu cel sfânt, tot aşa toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el şi vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată. 16 Precum ati baut voi pe muntele meu cel sfant, tot asa popoarele toate vor bea vin fara incetare, vor bea, se vor imbuiba, vor fi ca si cum n-ar fi fost!
17 Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi sfânt, şi casa lui Iacov îşi va lua înapoi moşiile. 17 Ci numai in muntele Sionului va fi mantuire si sfant va fi, si casa lui Iacov va stapani pe cei care au stapanit-o.
18 Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămâne niciunul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit! 18 Si va fi casa lui Iacov foc, a lui Iosif vapaie si a lui Isav paie. Ele o vor aprinde si mistui, si niciunul din casa lui Isav nu va scapa, zice Domnul.
19 Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau, şi cei din câmpie, ţara filistenilor; vor stăpâni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpâni Galaadul. 19 Cei din Negheb (Miazazi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din campie, tara Filistenilor; ei vor lua in stapanire tinutul lui Efraim si Samariei, si Veniamin va stapani Galaadul.
20 Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel vor stăpâni ţara canaaniţilor până la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de miazăzi. 20 Si cei robii din aceasta ostire, fiii lui Israel, vor lua in stapanire Canaanul pana la Sarepta, si cei robiti din Ierusalim care sint la Sefarad vor stapani cetatile de la miazazi.
21 Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului." 21 Si biruitorii se vor sui in muntele Sionului ca sa judece muntele lui Isav; iar imparatia a Domnului va fi!
pixel
***