Biblia Online in Limba Romana
eBible.ro

eBible.ro - Biblia Online in Limba Romana

Capitolul urmator
Capitolul precedent

Genesa (Facerea) 42

1 Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: "Pentru ce staţi şi vă uitaţi unii la alţii?" 1 Afland Iacov ca este grau in Egipt, a zis catre fiii sai: "Ce va uitati unul la altul?
2 Şi a zis: "Iată, aud că este grâu în Egipt; coborâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo, ca să trăim şi să nu murim." 2 Iata, am auzit ca este grau in Egipt. Duceti-va acolo si cumparati putine bucate, ca sa traim si sa nu murim!"
3 Zece fraţi ai lui Iosif s-au coborât în Egipt ca să cumpere grâu. 3 Atunci cei zece din fratii lui Iosif s-au dus sa cumpere grau din Egipt,
4 Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu i se întâmple vreo nenorocire. 4 Iar pe Veniamin, fratele lui Iosif, nu l-a trimis Iacov cu fratii lui, caci zicea: "Nu cumva sa i se intample vreun rau!"
5 Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru; căci în Canaan era foamete. 5 Au venit deci fiii lui Israel impreuna cu altii, care se pogorau sa cumpere grau, caci era foamete si in pamantul Canaanului.
6 Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. 6 Iar Iosif era capetenie peste tara Egiptului si tot el vindea la tot poporul tarii. Si sosind fratii lui Iosif, i s-au inchinat lui pana la pamant.
7 Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: "De unde veniţi?" Ei au răspuns: "Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde." 7 Cand a vazut Iosif pe fratii sai, i-a cunoscut, dar s-a prefacut ca este strain de ei, le-a grait aspru si le-a zis: "De unde ati venit?" Iar ei au zis: "Din pamantul Canaanului, sa cumparam bucate!"
8 Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut. 8 Iosif insa a cunoscut pe fratii sai, iar ei nu l-au cunoscut.
9 Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: "Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării." 9 Atunci si-a adus aminte Iosif de visele sale, pe care le visase despre ei, si le-a zis: "Spioni sunteti si ati venit sa iscoditi locurile slabe ale tarii!"
10 Ei i-au răspuns: "Nu, domnul meu; robii tăi au venit să cumpere hrană. 10 Zis-au ei: "Ba nu, domnul nostru! Robii tai au venit sa cumpere bucate.
11 Noi toţi suntem fiii aceluiaşi om; suntem oameni de treabă, robii tăi nu sunt iscoade." 11 Toti suntem feciorii unui om si suntem oameni cinstiti. Robii tai nu sunt spioni!"
12 El le-a zis: "Ba nu; aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării." 12 Iar el le-a zis: "Ba nu! Ci ati venit sa spionati partile slabe ale tarii".
13 Ei au răspuns: "Noi, robii tăi, suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaşi om, din ţara Canaan; şi iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în viaţă." 13 Ei insa au raspuns: "Noi, robii tai, suntem doisprezece frati din pamantul Canaan: cel mai mic e astazi cu tatal nostru, iar unul nu mai traieste".
14 Iosif le-a zis: "V-am spus că sunteţi iscoade. 14 Iosif insa le-a zis: "E tocmai cum v-am spus eu, cand am zis ca sunteti spioni.
15 Iată cum veţi fi încercaţi: Pe viaţa lui faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni fratele vostru cel tânăr! 15 Iata cu ce veti dovedi: pe viata lui Faraon, nu veti iesi de aici, pana nu va veni aci fratele vostru cel mai mic.
16 Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui faraon că sunteţi nişte iscoade." 16 Trimiteti dar pe unul din voi sa aduca pe fratele vostru; iar ceilalti veti fi inchisi pana se vor dovedi spusele voastre de sunt adevarate sau nu; iar de nu, pe viata lui Faraon, sunteti cu adevarat spioni".
17 Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile, în temniţă. 17 Si i-a pus sub paza vreme de trei zile.
18 A treia zi, Iosif le-a zis: "Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi. Eu mă tem de Dumnezeu! 18 Iar a treia zi a zis Iosif catre ei: "Faceti aceasta ca sa fiti vii! Eu sunt om cu frica lui Dumnezeu.
19 Dacă sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi luaţi grâu ca să vă hrăniţi familiile 19 De sunteti oameni cinstiti, sa ramana inchis un frate al vostru; iar ceilalti duceti-va si duceti graul ce ati cumparat, ca sa nu sufere de foame familiile voastre.
20 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte." Şi aşa au făcut. 20 Dar sa aduceti la mine pe fratele vostru cel mai mic, ca sa se adevereasca cuvintele voastre, si nu veti muri". Si ei au facut asa.
21 Ei au zis atunci unul către altul: "Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui când ne ruga şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta." 21 Ziceau insa unii catre altii: "Cu adevarat suntem pedepsiti pentru pacatul ce am savarsit impotriva fratelui nostru, caci am vazut zbuciumul sufletului lui cand se ruga, si nu ne-a fost mila de el si nu l-am ascultat, si de aceea a venit peste noi urgia aceasta!"
22 Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: "Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acesta? Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui." 22 Atunci raspunzand Ruben, le-a zis: "Nu v-am spus eu sa nu faceti nedreptate baiatului? Voi insa nu m-ati ascultat si iata acum sangele lui cere razbunare".
23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei printr-un tălmaci. 23 Asa graiau ei intre ei si nu stiau ca Iosif intelege, pentru ca el graise cu ei prin talmaci.
24 Iosif a plecat la o parte de la ei ca să plângă. În urmă s-a întors şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor. 24 Iar Iosif s-a departat de la ei si a plans. Apoi intorcandu-se iarasi si vorbind cu dansii, a luat dintre ei pe Simeon si l-a legat inaintea ochilor lor.
25 Iosif a poruncit să li se umple sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde pentru drum. Şi aşa s-a făcut. 25 Dupa aceea a poruncit Iosif sa le umple sacii cu grau si argintul lor sa-l puna fiecaruia in sacul lui si sa le dea si de ale mancarii pe cale. Si li s-a facut asa.
26 Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au plecat. 26 Si punandu-si ei graul pe asini, s-au dus de acolo.
27 Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul unde au mas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului 27 Dar cand au poposit noaptea la gazda, dezlegandu-si unul sacul, ca sa dea de mancare asinului sau, a vazut argintul sau in gura sacului
28 şi a zis fraţilor săi: "Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu." Atunci li s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia tremurând: "Ce ne-a făcut Dumnezeu?" 28 Si a zis catre fratii sai: "Argintul meu mi s-a dat inapoi si iata-l in sacul meu". Atunci s-a tulburat inima lor si cu spaima zicea unul catre altul: "Ce a facut, oare, Dumnezeu cu noi?"
29 S-au întors la tatăl lor, Iacov, în ţara Canaan, şi i-au istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis: 29 Iar daca au venit la Iacov, tatal lor, in tara Canaan, i-au povestit toate cate li se intamplase, zicand:
30 "Omul acela, care este domnul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade. 30 "Stapanul tarii aceleia a grait cu noi aspru si ne-a pus sub paza, ca pe niste spioni ai tarii aceleia.
31 Noi i-am spus: "Suntem oameni de treabă, nu suntem iscoade. 31 Noi insa i-am spus ca suntem oameni cinstiti; ca nu suntem spioni;
32 Suntem doisprezece fraţi, fii ai tatălui nostru; unul nu mai este, şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în ţara Canaan." 32 Ca suntem doisprezece frati, fii ai aceluiasi tata; ca unul din noi nu mai traieste, iar cel mai mic e cu tatal nostru in pamantul Canaan.
33 Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: "Iată cum voi cunoaşte dacă sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi 33 Insa omul, stapanul tarii aceleia, ne-a zis: "Iata cum am sa aflu eu de sunteti oameni cinstiti: lasati aici la mine pe un frate, iar graul ce ari cumparat luati-l si va duceti la casele voastre;
34 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu sunteţi iscoade, ci sunteţi oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să străbateţi ţara în voie." 34 Sa aduceri insa la mine pe fratele vostru cel mai mic si atunci voi sti ca nu sunteti spioni, ci oameni de pace, si va voi da pe fratele vostru si veti putea face cumparaturi in tara aceasta".
35 Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu argintul şi s-au temut. 35 Dar desertand ei sacii lor, iata, legatura cu argintul fiecaruia era in sacul sau; si vazandu-si ei legaturile cu argintul lor, s-au spaimantat si ei si tatal lor.
36 Tatăl lor, Iacov, le-a zis: "Voi mă lipsiţi de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin. Toate acestea pe mine mă lovesc!" 36 Atunci, Iacov, tatal lor, a zis catre ei: "M-ati lasat fara copii! Iosif nu mai este! Simeon nu mai este! Si acum sa-mi luati si pe Veniamin? Toate au venit pe capul meu!"
37 Ruben a zis tatălui său: "Să-mi omori pe amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi ţi-l voi aduce înapoi." 37 Raspunzand insa Ruben a zis catre tatal sau: "Da-l in seama mea si ti-l voi aduce; raspund eu de el; iar de nu ti-l voi aduce, sa omori pe cei doi feciori ai mei!"
38 Iacov a zis: "Fiul meu nu se poate coborî împreună cu voi; căci fratele lui a murit, şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi coborî perii mei cei albi în Locuinţa morţilor." 38 Dar el a zis: "Fiul meu nu se va pogori cu voi in Egipt, pentru ca fratele lui a murit si numai el mi-a mai ramas. Si de i s-ar intampla vreun rau in calea in care aveti a merge, ati pogori caruntetile mele cu intristare in locuinta mortilor!"
Capitolul urmator
Capitolul precedent
pixel
***